Am întârziat…


Vineri dimineaţa. Trebuie să ajung într-un loc important dar nu e târziu, aşa că nu mă grăbesc. Ajung în staţia de autobuz doar ca să văd cum un 331 îmi întoarce spatele şi pleacă. Nu-i nimic. Este încă destul de devreme. Şi se pare că tramvaiul este în staţie. Mă urc în el şi pleacă surprinzător de repede (era pe vremea când aşteptai 30 de minute să vină unul). Ajung la staţia de metrou Jiului. Cobor şi ajung la casă. Acolo, un domn politicos îmi spune că trebuie să folosesc automatul de cartele dacă vreau să cumpăr călătorii. Doar că automatul nu oferă rest iar eu nu am decât 10 lei. Ies din staţie şi mă îndrept spre cealaltă ieşire care e destul de departe, unde se află o vânzătoare. Sunt un pic frustrat dar mă uit la ceas şi nu sunt în întârziere. Nu e prima dată când merg pe aici aşa că îmi permit să fiu mai neatent. Trenul vine şi mă aşez pe o bancă. Scot o carte să citesc însă aflu din difuzoare că mă îndrept spre Parc Bazilescu. Am luat trenul în direcţia opusă. Aşa că îmi propun să cobor la prima staţie şi să aştept trenul pentru direcţia bună. După un timp de aşteptare pe peron înţeleg brusc că trebuie să rămân în acelaşi metrou, fiind capăt de magistrală. Trenul nu a plecat, aşa că mă urc din nou în el. Citesc în continuare până la Basarab. Ştiu ce metrou trebuie să iau mai departe, aşa că mă bucur când văd metroul meu aşteptându-mă. Deja nu mai este devreme. Dar nici târziu nu este. Aşa că stau liniştit. Mă urc în metrou şi îmi continui lectura. Însă curând aud un nou anunţ care mă sperie. “Urmează Gara de Nord!” De obicei ajung la staţia Obor (destinaţia mea) venind de la Piaţa Victoriei. Şi ştiu că următoarea staţie este Ştefan cel Mare şi nu Gara de Nord. Aşa că la Gara de Nord mă decid să schimb trenul în direcţia opusă. Evident că ajung la Crângaşi, total greşit. Acum chiar este târziu. De fapt acum ar fi trebuit să ajung. Telefoane peste telefoane. Mii de scuze. Bine că nu se întâmplă prea des şi mai sunt şi persoane înţelegătoare.

În dimineaţa aceea nu am întârziat decât 30 de minute. Şi poate că am fost doar distrat. Dar ce e mai rău e că tindem să facem la fel şi în viaţă, cu lucrurile importante. Şi acolo nu prea ne permitem să întârziem. Pentru un mulţumesc întârziat nu avem nicio scuză. Pentru o rugă întârziată nu vom găsi motive. Pentru o îmbrăţişare neoferită nu vom avea mereu o a doua şansă. Nici pentru multe alte lucruri amânate. Şi nu putem să spunem că n-am fi putut să fim atenţi pe calea de zi cu zi.  Aşa că…

Nu din nou! Am luat-o pe un rând greşit. Am încurcat şi categoriile!  Mă duc să schimb articolul. Dar înainte, să-ţi zic ceva: Nu întârzia la întâlnirea cu Tata! Măcar atât!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s