Cu ce am rămas din cartea asta #DepărtăriPeBicicletă

O carte de aventură se citește – și atât. Dar cartea asta nu m-a lăsat doar să o citesc. A trebuit să iau creionul și să subliniez. Știu că nu-i frumos să faci așa, dar nu m-am putut abține.

Mai jos, găsești 3 citate – 3 lecții – 3 motive să vrei mai mult de la viață.

  1. “În plus, oricine ne întreba care ne e destinația, primea același răspuns, din toată inima: “Chamonix, Franța!” Și iată că, în a 16-a zi de călătorie, ajungem să ne vedem visul cu ochii. Brusc, ca printr-o magie din copilărie, tot greul ni se șterge din amintire – ploi, frig, durere – și nu ne mai rămâne decât clipa aceasta, cu unicitatea momentului de față. Pentru astfel de experiențe e făcută viața – atunci când știi că ai luptat pentru ceea ce ți-ai dorit, câștigi ceva ce nimeni nu îți mai poate fura.”
  2. “Pentru că exact așa sună șoaptele descurajante pe care ți le spui: ca niște demoni care vor să te îndepărteze de scopul final. Par ființe externe, independente de propria voință, cu care te-ai lupta în zadar. Dar de fapt, tot tu lupți în ambele tabere. Și ca să învingi, nu ai altceva de făcut decât să mergi înainte. E ca pe drumul vieții: când nu știi ce să faci, continuă. Căci, într-un final, o să treacă. Și o să te feliciți pentru că nu ai renunțat. Dar dacă incertitudinea și durerea rămân, schimbă macazul. Mai bine să o iei de la capăt pe o cale posibil bună, decât să continui pe una care știi sigur că e greșită.”
  3. “E surprinzător cum reușim, ca oameni, să ne dorim mereu ceea ce nu avem. Nu realizăm că, procedând astfel, ne privăm de un timp important al vieții. Pentru că nu contează numai să ajungi într-un loc, ci important e și cum o faci. În plus, mai mult ne găsim pe drumuri, decât la destinații, așa că de ce să ne pierdem traiul așteptând? Mai bine am învăța să privim în jur și să ne bucurăm!”

Află toată povestea, toate lecțiile și toată aventura din cartea “Munte, Vremuri, Depărtări” – Bogdan Matei.

Pagina oficială a cărții: bogdanmatei.ro/departari

 

Am întârziat…

Vineri dimineaţa. Trebuie să ajung într-un loc important dar nu e târziu, aşa că nu mă grăbesc. Ajung în staţia de autobuz doar ca să văd cum un 331 îmi întoarce spatele şi pleacă. Nu-i nimic. Este încă destul de devreme. Şi se pare că tramvaiul este în staţie. Mă urc în el şi pleacă surprinzător de repede (era pe vremea când aşteptai 30 de minute să vină unul). Ajung la staţia de metrou Jiului. Cobor şi ajung la casă. Acolo, un domn politicos îmi spune că trebuie să folosesc automatul de cartele dacă vreau să cumpăr călătorii. Doar că automatul nu oferă rest iar eu nu am decât 10 lei. Ies din staţie şi mă îndrept spre cealaltă ieşire care e destul de departe, unde se află o vânzătoare. Sunt un pic frustrat dar mă uit la ceas şi nu sunt în întârziere. Nu e prima dată când merg pe aici aşa că îmi permit să fiu mai neatent. Trenul vine şi mă aşez pe o bancă. Scot o carte să citesc însă aflu din difuzoare că mă îndrept spre Parc Bazilescu. Am luat trenul în direcţia opusă. Aşa că îmi propun să cobor la prima staţie şi să aştept trenul pentru direcţia bună. După un timp de aşteptare pe peron înţeleg brusc că trebuie să rămân în acelaşi metrou, fiind capăt de magistrală. Trenul nu a plecat, aşa că mă urc din nou în el. Citesc în continuare până la Basarab. Ştiu ce metrou trebuie să iau mai departe, aşa că mă bucur când văd metroul meu aşteptându-mă. Deja nu mai este devreme. Dar nici târziu nu este. Aşa că stau liniştit. Mă urc în metrou şi îmi continui lectura. Însă curând aud un nou anunţ care mă sperie. “Urmează Gara de Nord!” De obicei ajung la staţia Obor (destinaţia mea) venind de la Piaţa Victoriei. Şi ştiu că următoarea staţie este Ştefan cel Mare şi nu Gara de Nord. Aşa că la Gara de Nord mă decid să schimb trenul în direcţia opusă. Evident că ajung la Crângaşi, total greşit. Acum chiar este târziu. De fapt acum ar fi trebuit să ajung. Telefoane peste telefoane. Mii de scuze. Bine că nu se întâmplă prea des şi mai sunt şi persoane înţelegătoare.

În dimineaţa aceea nu am întârziat decât 30 de minute. Şi poate că am fost doar distrat. Dar ce e mai rău e că tindem să facem la fel şi în viaţă, cu lucrurile importante. Şi acolo nu prea ne permitem să întârziem. Pentru un mulţumesc întârziat nu avem nicio scuză. Pentru o rugă întârziată nu vom găsi motive. Pentru o îmbrăţişare neoferită nu vom avea mereu o a doua şansă. Nici pentru multe alte lucruri amânate. Şi nu putem să spunem că n-am fi putut să fim atenţi pe calea de zi cu zi.  Aşa că…

Nu din nou! Am luat-o pe un rând greşit. Am încurcat şi categoriile!  Mă duc să schimb articolul. Dar înainte, să-ţi zic ceva: Nu întârzia la întâlnirea cu Tata! Măcar atât!

Mulțumim, diriga’ !

Încă ne aducem aminte, de parcă s-ar fi întâmplat astăzi, de prima zi de liceu, de prima săptămână, de prima lună…. Apoi zilele şi-au pierdul şirul devorate de timpul prea lacom. Încă ne răsună în minte prea-cunoscuta vorbă “Nici n’o să vă daţi seama când va trece liceul”.  Atunci, ne dădeam ochii peste cap, acum am vrea să fie atunci. Atunci voiam să treacă timpul, acum am vrea să-l preţuim mai mult. Să învăţăm mai mult… să ne jucăm mai mult… să iubim mai mult. Parcă prea repede a trecut totul… parcă prea puţin am fost liceeni….

Dar astăzi, acum, am vrea să vă vorbim despre altceva… am vrea să vă povestim despre cineva atât de special din vieţile noastre.  Este vorba despre cea care ne-a ajutat să nu ne  simţim ai nimănui aici. Despre cea pe care o numim diriga’. Poate că gândurile noastre ameţite de atâta nostalgie se vor mai încurca, dar bănuiesc că e normal, nu?

Micuţă şi delicată, de multe ori confundată cu unul dintre noi sau pur şi simplu trecută cu vederea…. așa e diriga’ noastră. Însă tot ea e cea care împrăștie în juru-i din izvorul imens de dragoste ce sălăsluiește în ea. În sufletu’i mare ne-a făcut și nouă loc. Și nu a fost ușor pentru că,  poate  uneori am intrat cu bocancii murdari… Îi spunem acum că ne pare rău… Întocmai ca o floare ce-și primește albinele să culeagă polenul, așa și diriga’ noastră dragă ne-a strâns și mai aproape. Ne-a atras mirosul unui suflet curat.

Paharul mulțumirii este plin. Și se revarsă în șuvoaie. Sunt atâtea lucruri pentru care vrem să vă muțumim. Mulţumim, diriga pentru multele momente în care ne-ați iubit. Ne-ați iubit chiar dacă, în copilăria noastră, care nu ne-a părăsit de tot, v-am scos atâtea fire albe. Mulţumim pentru că aţi crezut în noi, chiar şi atunci când ați rămas singura care făcea asta. Probabil fiecare persoană are nevoie de cineva care să creadă în ea, aparent absurd şi în ciuda a tot. Vă mulţumim acum, pentru toate dăţile în care, cu multă blândeţe ne-aţi dojenit şi ne-aţi arătat unde greşim. Mulţumim pentru excursii. Pentru că acolo s-au legat ca niciodată prieteniile, acolo am învăţat să fim o familie, să dăruim, să apreciem lucrurile mici, să ne încredem în Tatăl,  să începem schimbarea cu noi… Unele lucruri se uită. Dar altele nu. Așa sunt amintirile minunate de  la Amnași, de la Bușteni, de la Câmpina, de la Comana și mai ales de la Timișoara, momente cărora nu le putem găsi un preț, pentru că ar fi prea mic. Vom tânji după ieşirile în parc, după multele poze şi după duminicile cu iz de salată de fructe.

Iar când ne vom izbi de greutățile vieții, vom alerga în colțul nostru și vom deschide cufărul ticsit cu amintiri frumoase. Ne va străfulgera în minte cea mai mare lege a fizicii. Aceea că Iubirea Cedată este întotdeauna egală cu Iubirea Primită. O lege confirmată de nenumărate ori în clasa ce vă mulțumește astăzi. Apoi vom da peste Jurnalul Clasei și ne vor năpădi alte amintiri. Amintiri despre o fărâmă de om plină de entuziasm, care ne-a făcut zilele mai frumoase. Despre momentele cand găseam înțelegere, când căutam acceptare, când nu găseam soluții și când totul avea o rezolvare dacă apelam la diriga’.

Acum, la sfârşitul unui drum şi la începutul altuia, am vrea să ştiţi cât vă iubim..cât de recunoscători vă suntem, dar cel mai mult am vrea să ştiţi cât de tare ne veţi lipsi.

Unii oameni se intersectează cu viețile noastre și ne părăsesc prea repede.
Alții însă ne mișcă sufletele. Iar alții fac ca cerul să fie mai frumos și mai senin.
Sunt oamenii cu care ne petrecem o parte din viață. Care lasă o amprentă în noi.
Și nu vom mai fi niciodată la fel. Vă mulțumim pentru că ați lăsat amprenta dumneavoastră caldă în inimile noastre tinere. Vă mulțumim pentru tot, diriga!

Provocare de an nou

Prietenii noştrii ! Cât de răi suntem cu prietenii noştrii ! Cât de miopi (unii din naştere), cruzi,  nepăsători şi cât de neînţelept ne purtăm faţă de ei! Le trimitem mesaje frumoase. Din când în când prietenii noştrii ne costă o mulţime de timp, grijă şi bani. Şi desigur că nu ne deranjează asta pentru că ce facem facem din dragoste. Le trimitem grămezi de sms-uri cu tot felul de urări şi texte pline de afecţiune în proză sau în versuri. Poate ne punem timp deoparte să le oferim ceva de Crăciun şi Anul Nou. Ne străduim să le fie cât mai bine. Îi ajutăm. Îi iertãm. Poate cu ceva timp în urmă, de Ziua Recunoştinţei le-am şi mulţumit pentru tot ce fac pentru noi. Credem în ei. Îi susţinem. Însă noi nu ne rugăm niciodată pentru ei. Sau în cel mai bun caz o facem doar în grabă.
Oare de ce facem atâtea lucruri secundare pentru prietenii noştrii în locul celui mai important lucru? Oare câţi dintre noi au lăsat în urmă nebunia săptămânilor de iarnă şi s-au rugat pentru cei mai dragi şi mai buni prieteni ai lor în mod deliberat, specific, cu prioritate şi consecvenţă? Facem tot felul de alegeri când cumpărăm un cadou pentru ei ori ne gândim cum să acţionăm pentru binele lor dar îi uităm în rugăciunile noastre prea în fugă. Cine dintre cei mai apropiaţi prieteni va fi surprins de o binecuvântare anul acesta? Surprins de vreun gest providenţial neaşteptat, de vreo rezolvare nesperată, de vreo povară ridicată sau lăsată acolo dar însoţită de o binecuvântată nouă perspectivă ? Sau de vreo izbăvire pe care nu a avut suficientă credinţă să I-o ceară lui Dumnezeu? Toate acestea doar pentru că noi ne-am rugat şi am îngenunchiat închizând uşa după noi, rămânând doar cu Dumnezeu pentru a mijloci în favoarea prietenilor noştrii.
Un prieten bun este ceva de dorit în această lume rece şi plină de singurătate. Însă a avea un prieten care ştie să asculte ce zice Dumnezeu şi care îi aminteşte despre prietenul său… Unde voi găsi un asemenea prieten? Cine va găsi un asemenea prieten pentru mine… sau în mine?
-adaptare după Alexander White (1850)-

Anul acesta am o provocare pentru tine. Gândeşte-te la un prieten. Sau la mai mulţi. Apoi stabileşte un timp special în care să te rogi pentru el. În fiecare zi. Şi îţi garantez că vei avea un an împlinit!

Ziua Recunostintei

Eram în stația de autobuz. Așteptam autobuzul pe o bancă. Lângă mine se așează un om. Nu îl bag în seama până când văd că începe să cânte o melodie simplă la o muzicuță ruginită pe care a scos-o dintr-un sac jerpelit. Am rămas pe gânduri ascultând cum adună câteva note într-un cântec. Parcă repeta pentru ceva. Îmi plăcea ce cânta. Mi-a părut rău când am văzut în depărtare că autobuzul meau venea. M-am grabit să-l prind. În mașină nu e prea multă lume. Am și loc. Aud deodată ceva cunoscut. Același cântec de muzicuță. Mi-a părut bine că voi asista și la prezentare, nu doar la repetiție. Ce m-a uimit însă a fost un tânăr. A scos din portofel 2 lei și i i-a dat omului meu cu muzicuța. De obicei altfel se întamplă. Ne-am obișnuit să ignorăm. Să judecăm. Și am uitat să mulțumim. Poate că tânărul știa că azi este Ziua Recunoștinței. Sau poate că nu. Ideea mea e cam așa: Poate nu-i vei mulțumi vreunui cerșetor în vreun fel, dar prietenilor sigur vei putea să le mulțumești.

Spor la multumit!

Zi de vineri

Nu stiu despre altii dar saptamanile mele se termina (de la un timp) cu multa oboseala acumulata care nu mai incape si da pe-afara.
Asa ca pentru mine, ziua de vineri este acea zi cand nu mai reusesc sa vad doar patea pozitiva a lucrurilor. Si nici sa trec cu vederea ce ma deranjeaza. Nu o sa fiu mereu calm. Nici creativ. O sa-mi lipseasca inspiratia in a alege cele mai potrivite cuvinte pentru un articol. (dovada articolul asta). Intr-o zi de vineri poate ca nu o sa am atata rabdare si te voi te expedia cu un raspuns scurt. Si sunt mult mai multe sanse sa te refuz. Vineri imi doresc sa ajung acasa cat mai repede.
Insa sunt recunoscator! Mai intai Tatalui. Pentru ca dupa fiecare zi de vineri am parte de o ocazie speciala in care, alaturi de El pot sa ma “incarc” cu pace din nou. Pe de alta parte le sunt recunoscator prietenilor. Celor care (mai ales intr-o zi de vineri) nu uita sa te salute, sa iti zambeasca si sa iti arate ca le pasa. Ii apreciez mult pentru asta.
Multumesc!

Urare…

Viata este o serie de inceputuri.
Inceputuri de cantec, de vise si sperante.
Inceput timid, inceput de an.
Inceputuri ce-si cauta continuari.
Si mai mult decat atat, isi cauta o ancora.
Acum, astazi, la un nou inceput.
Inceput de an.
Este un moment important pentru tine, bobocule!
Stiu ca abia ai pornit pe un drum nou.
Si poate ca ai temeri.
Poate ca ai enigme…
Dar speram sa-ti placa printre noi.
Te aflii intr-un loc nou. Nu-l cunosti.
Poate ca parintii sunt departe.
Dar noi tare am vrea sa inveti…
Sa inveti mai ales de la oameni.
De la oameni mari si de la oameni simplii
De la profesorii tai si de la colegi.
De la fiecare.
Sa aduni ce e mai bun din toti
Intr-un manunchi pe care sa-l tii aproape de suflet.
Am vrea sa-ti spunem multe…
Ca unii care ne regasim candva in voi…
Te-am sfatui asa:
Sa te gandesti la celalalt
Sa ajuti cand nevoia striga dupa tine
Sa respecti si sa fii sincer.
Sa vezi partea frumoasa a lucrurilor
Sa incerci sa intelegi in loc sa schimbi
Sa fii atent la detalii si la prima impresie
Si sa perseverezi mereu… pana ajungi la tinta.
Dorim sa-ti fie anul colorat.
Asa de colorat ca un balon din acela la care iti folosesti jumatate din plamani ca sa il umflii.
Un an plin de bucurii. Bucurii ca fericirea unui copil atunci cand se joaca cu o gaza.
Dar mai ales un an implinit ca cel ce si-a completat colectia de surprize.
Sa ti se lipeasca gandurile bune de suflet ca degetele intre ele dupa ce ai mancat ceva delicios.
Sa ti se aseze toate lucrurile frumos ca instrumentele in trusa unui medic sau ca numerele in mintea programatorului.
Iti dorim bobocule drag sa ai curaj sa mergi inainte pe drumul cel bun cand toti iti pun o piedica.
Sa ai curaj sa crezi ca poti totul in Hristos care te intareste.
Curaj sa crezi in tinte inalte si marete.
Asa-ti dorim.
Sa mergi cu Cel ce te-a creeat pe cale.
Porneste azi bobocule!

-Cu inspiratie de aici si de aici. 🙂

This year… It is forbidden

This year that has come
And those that will come later
This time… it is forbidden! 😉

It is forbidden not to care,
Not to show your love to others
To make someone pay for your bad mood!

It is forbidden to think in a way
Just because everyone thinks so
It is forbidden not to have your own perspective!

It is forbidden to leave your friends
Not to try to understand what you lived & shared together
To be indifferent just because you are bored!

It is forbidden not to belive in good things
As in love, friendship or peace
It is just forbidden!

It is forbiden not to be yourself in public
To feign with peole you don’t like
To fake beeing in a way just to make them remember you
To forget all the people who love you!

It is forbidden not to belive in God and forge your faith
To be afraid of life and its engagements,
Not to live each day giving it the opportunity to be the best day ever!

It is forbidden not to create a history of your own
Not to have a moment for the people who need your presence
it is just forbidden…

It is also forbidden not to smile at problems
Not to fight for what you want
Not to transform your dreams into reality

It is forbidden that this year would pass and let you the same
Instead, it is forbidden not to make you that person…
That persone He allways intended to be!

It is forbidden not to belive in what you care
Not to feel that, without you, this world
Wouldn’t be the same!

I wish you a this kind of New Full of Prohibitions year!
To you, that made my year… 🙂

Original: It is forbidden de Pablo Neruda

Povestea copilariei

Copilaria inseamna poveste. A fost o data ca niciodata…

Asa incepe povestea. Asa incepe si copilaria. Si e de ajuns ca precum intr-o vraja gandurile sa se prinda intr-un zbor spre o lume fascinanta. Curios, o deschizi. Apoi o rasfoiesti pagina cu pagina in timp ce cuvintele iti soptesc intamplari venite de pe alte meleaguri… Si cu cat le asculti mai mult ai impresia ca lumea de acolo coboara in lumea de aici. Atat de aproape incat o poti opri din zbor in propriile-ti maini, in propriul suflet. Acolo e locul ei, al povestii, al copilariei. Un loc in care jocul inseamna iubire. Zambetul devine cantec iar cantecul se face ruga. E locul in care gasesti prietenie si nu trebuie sa te ascunzi de cineva.

Daca astazi alergi prin viata, opreste-te si priveste in urma la copilul cu genunchii juliti si zambet senin. Nu te uraste desi ai vrut sa-l uiti. Asteapta-l si mergeti impreuna. Poate va fi mai usor sa treci prin zi cu-n copilandru alaturi ce fredoneaza o ruga si zambeste la orice pas. Si poate il lasi pe el sa-ti duca masca iar tu sa fi doar.. tu.
Sa regasesti copilul inocent din povestea copilariei. Asa-ti doresc!

-inspirat de noidoi.org si miky-

Opreste-te!

Opreste-te!

Stiu ca alerg atat de repede prin viata… Timpul e mereu in urma mea…M-am intrebat cum ar fii daca m-as oprii. Si m-am oprit !

De data asta am observat cand cineva m-a salutat si m-am bucurat. Am avut privilegiul sa-mi gasesc prietenii printre oameni noi.  Am vazut ca in natura sunt atatea lucruri interesante pe care altadata le-as fi ignorat.

M-am oprit  la Copacul X -(in curand vei putea citi la Cristina depre el)- si am meditat o clipa. Ce bine e sa nu mai fiu pe fuga… Pe spatele unui metrou care tocmai pleca am vazut de data asta ceva nou: ca si pe el il cheama cumva. Am facut cunostinta cu  vreo 30 dintre ei. Crinul, Riga, Vilnius si Irisul sunt doar cativa dintre ei.

Cu toate ca nu am dat comanda de vreo zi cu 30 de ore am timp sa ma bucur de toate lucrurile frumoase. Am vazut de cati oameni minunati sunt inconjurat si m-am gandit ca ar fii frumos ca intr-o zi sa le pot multumii pentru ceea ce sunt ei pentru mine. Pana atunci ii multumesc Tatalui.

Din cand in cand incerc din nou sa fug si sa fiu inaintea timpului.

Tu cum faci? Si tu alergi cat de tare poti? Important e sa te opresti din cand in cand.